de Eduard Vicentiu


Era ora noua. Eu, Alex, Raluca si Andrei ne-am adunat in jurul focului de tabara privind bolta albastra. Noaptea se imbratisa cu ziua, strangando-n brate din ce in ce mai tare. Simfonia era gata sa inceapa.
Aparitia sopranei, aceasta incantatoare mireasa a noptii ne-a scos din reverie. Dintr-o data, am simtit un sunet asemenea gongului, care suna. Mii de explozii de lumina dansau in jurul nostru. Picaturi de ploaie ne inconjurau, cantand o arie incantatoare. Sunetele, ca de toba, ne inconjurau, iar noi nu ne mai saturam. Apoi, mii, sute de mii de licurici ai boltii, stele, ne luminara micile noastre suflete.
Dintr-o data, mici stele cazatoare ne intampinau, zorindu-ne sa ne punem cate o dorinta. Dar... noi ne doream doar ca jocul sa continue. Si..pentru ca traditia sa se respecte, dorinta ni-s-a implinit. Un meteorit a lovit pamantul, spunand refrenul ariei, iar... micii chitaristi ai naturii, greierasii, au sosit. Impreuna cu ei, zeci de mii de lanterne umblatoare, ganganii cu stea in frunte, au sosit, imbratisandu-ne.
Mireasa cerului albastru a inceput sa danseze, imbratisata cu luminosul ei mire. Impreuna, in pasi de vals, au trecut Carul Mare si Carul Mic, facand un popas alaturi de stelele Vega si Alcor.
Luceafarul, trezit din visare, veni alaturi de ei, cantand ,,Oda Bucuriei", si radiind de multe ori mai frumos ca mirele cerului...