,

Metamorfoză

Metamorfoză

Amurgul omenirii cade
Când stelele noastre ni-s stinse
Când toate feţele sunt fade
Şi sufletele ne sunt prinse.

Focul ne mistuie continuu
Arzând ale noastre simţiri
Diabolii netrebnici fac plinul
Urâtelor noastre trăiri.

Perdea de pucioasă s-aprinde,
Lumina nu mai existând
Întunericul lumea cuprinde
Şi zmoala cerească se-ntinde.

În cealaltă parte a Lumii,
Lumea albă invadează
A oamenilor drepţi fiinţă
Şi fericirea-n ei lucrează.

Pacea miroase peste tot
A dulce suflet pur
"Aici nu există vot"
Divinitatea este-un Tot.

Pe-al nostru Pământ
Fost personaj în Cânt
Nimeni nu mai trăia
Căci nu se mai putea.

A morţii iz se tot plimba
În lung şi-n lat şi întreba
De exista a omului simţire
Ea vrând aduce a lui pieire.

Şi nu găsea netrebnica nimic
Dar căuta un lucru cât de mic
Ce să arate existenţa
A omului, inteligenţa.

Şi cum nu a mai apărut nimic
Ea s-a făcut un tot. Un mizilic.
Un nimeni. Un nimic
Ce nu mai amintea de ea.

Cum misiunea i s-a încheiat
Şi cum avea doar un păcat
Că viaţa   Domnului a luat
Ea a devenit nimic
Un vid pur, tot mai mic.

Şi oamenii ardeau în clocot
Şi oamenii cântau în cor
Pucioasa lor făcând mult zgomot,
Când îngerii îi ajutau.

Toţi se împărţiră în două mari cete
Deci, toţi pare-se muriră.
Cete spirituale, nemuritoare
Care i-a cuprins.

Aceasta a fost
A oamenilor moarte
A lor metamorfoză
A celor ce n-au carte.
 

One Response so far.

  1. z1y2q3x says:

    lasa-te de scris si treci inapoi la supt pule

Leave a Reply