,

Lumină de curcubeu!

Lumină de curcubeu!
 Lumina coboară din cer
Zicându-mi să nu mai pier
Culoarea sa din vedere
Ce se dispune în a sa triere

Lumina roşie s-aprinde
Şi oamenii se minunează
Când focul ceresc ne cuprinde
Şi inteligenţa lucrează.

Lumina albastră înfloreşte
Iar ultramarinul pe ultramarinul albastru
Când toată lumea citeşte
Astralele cuvinte ce nu mai au căpăstru.

Galbenul coboară încet
Ca un perfect şi-amuzant arhitect
Şi-acum ne arată frumos
Cum se desenează în cros.

Violetul sclipeşte prea tainic
Aruncând misterul în aer
Scânteiând un munte prea falnic
Ce e plin de străvechi ne-nţesuri.

  Oranjul îşi cheamă pe-ai săi militanţi
Ce în natură-i sunt combatanţi
Pomii s-aliniaţi perfect
Spunând fiecare "Prezent!"

,

Lumina Lunii

Ce să fac și eu... am mai scris o poezie.

Lumina Lunii
Lumina Lunii se aprinde,
Scânteie-n centrul lacului
Și farmecul ei mă cuprinde
Când frigul cumplit se întinde.

O mișcare mă trezește
Când apa lacului clipește
Și frigul acum se-ntețește
Când înțelegerea-nflorește.

Lumina lunii încetează
Și ea, acum, se-ndepărtează
Și norii acum se-aștern
Creându-se un nou concern.

Și stropi de ploaie mă ating
Dorințele acum se sting
Și se aude-un chiar un tunet
Ce are-un imens răsunet.

Iată, acum mă trezesc
Și norii acum zăresc
Și reîncep să vâslesc
Iar spre țărm pornesc.

Arunc nisip în urma mea
Fugind înspre mașină
Ca animat de-amfetamină
Și de furtuna cea rea.



,

Amurg sentimental


Amurg Sentimental
Merg singur prin amurg
Supărat de pierderea luminii.
Simt lacrimile cum îmi curg,
Și văd cum se pierd oamenii.

Și soarele cade din cer
Umbrind a oamenilor viață,
Și iată cum rudele pier
Și totul se transformă-n gheață.

Sentimentele ni-s disperate
Și urlă, dinauntrul nostru,
Căci inimile, înghețate,
Cer ajutorul - da - al vostru.

Urlăm cu toții - ajutor!
Dar îngerii nu ne aud.
Și iată cum oamenii mor
Citindu-și versuri din Talmud.

Dar simt căldura izbăvirii
Căci... azi e azi, și ieri e ieri!
Și simt mirosul nemuririi,
Venind de nicăieri.

Dar lumina s-a întors
Scânteiând dinspre Carpați
Și luminează abanos,
Chemându-ne spre infinit.

,

Pierdut în munți

Știu că de mult așteptați ceva de la mine. M-am gândit că azi ar fi ziua potrivită pentru a posta ceva, nu?
Hai să o facem!
Această schiță am scris-o în timp record, aflat la un proiect cu clasa (unde am fost coordonator) am obținut locul al doilea!

Pierdut în munţi

Aflat în vacanţa de vară, am hotărât să merg la munte alături de amicii mei, Alex şi Andrei.

Pe Vârful Omu, falnicii brazi ne întâmpinară. După ce ne-am odihnit, am coborât pe pârtia Kalinderu, iar apoi eu am propus să o luăm prin pădure, pentru a admira frumuseţile patriei noastre.

După două ore, nu mai ştiam să ne întoarcem. Bateriile telefoanelor aproape că s-au terminat, dar asta nu conta. Nu aveam nici măcar semnal.

Peste noapte am trecut uşor. Eu am stat de veghe la intrarea în peşteră, deoarece, mai devreme, s-au auzit urlete foarte puternice de lupi.

După cum mă aşteptam, lupii au venit la gura peşterii. Eu, folosindu-mi harul, le-am spus să nu ne atace ci să ne îndrume spre o cale de salvare.

De dimineaţă mi-am trezit prietenii şi le-am spus tot ceea ce s-a întâmplat. Nu m-au crezut. Însă, când au văzut haita de lupi ce ne aştepta şi-au luat rucsacurile şi au plecat grăbiţi.

Lupii ne-au condus până la Peştera Urşilor. Nedumeriţi, am intrat. Apoi, lupii mi-au spus că ne părăsesc, iar eu le-am mulţumit dându-le de mâncare din puţinul pe care îl aveam.

Zilele treceau iar noi ne confruntam cu multe probleme. Aproape că nu mai aveam nici apă şi nici mâncare. Însă, partea bună a situaţiei este faptul că ne aflam pe un coridor ce părea că ne va duce într-un loc populat.

Se pare că au trecut cinci zile de la intrarea în peşteră. Andrei mă avertiza că e sfârşit. Alex tăcea, însă eu ştiam că nici el nu se simte mai bine.

Cu Greu ne mai mişcam, dar o făceam. Un susur se auzea în depărtare. Acest lucru parcă ne dădea aripi. După o oră, un mic pârâu ne zâmbea. Apa limpede, cristalină, se scurgea peste câteva pietricele.

După ce ne-am umplut sticlele, am pornit din nou la drum. Coridorul se lărgea vizibil.

A mai trecut o oră. Surprinzător, apărură stalactite. Noi...aproape că alergam. Apoi, apărură chiar stalagmite.

După încă o zi, am reuşit. Am ieşit din tunelul ce se termina cu o peşteră. Am coborât de pe munte, am mers de-a lungul şoselei şi am ajuns în satul Răchiţele.

Acolo, am lucrat timp de două zile pe la mai mulţi oameni. Cu banii câştigaţ am plecat la Piatra-Neamţ.

Timp de o săptămână am lucrat la un magazin. Cu banii câştigaţi am luat, din nou, trenul, cu care am ajuns în dragul nostru Bucureşti.

După această experienţă prietenia noastră s-a sudat, iar noi am devenit cei mai buni prieteni.

Cartea pe care eu am scos-o ne-a adus zeci de premii, iar exploatarea tunelurilor (ce împânzeau, se pare, toată planeta), condusă de Alex împreună cu Andrei ne-a adus un renume mondial.

Iată, deci, că şi dintr-o întâmplare groaznică poţi reveni şi chiar poţi progresa mult mai mult.

,

Simfonia Noptii - Crucea Lumii

de Eduard Vicentiu


Era ora noua. Eu, Alex, Raluca si Andrei ne-am adunat in jurul focului de tabara privind bolta albastra. Noaptea se imbratisa cu ziua, strangando-n brate din ce in ce mai tare. Simfonia era gata sa inceapa.
Aparitia sopranei, aceasta incantatoare mireasa a noptii ne-a scos din reverie. Dintr-o data, am simtit un sunet asemenea gongului, care suna. Mii de explozii de lumina dansau in jurul nostru. Picaturi de ploaie ne inconjurau, cantand o arie incantatoare. Sunetele, ca de toba, ne inconjurau, iar noi nu ne mai saturam. Apoi, mii, sute de mii de licurici ai boltii, stele, ne luminara micile noastre suflete.
Dintr-o data, mici stele cazatoare ne intampinau, zorindu-ne sa ne punem cate o dorinta. Dar... noi ne doream doar ca jocul sa continue. Si..pentru ca traditia sa se respecte, dorinta ni-s-a implinit. Un meteorit a lovit pamantul, spunand refrenul ariei, iar... micii chitaristi ai naturii, greierasii, au sosit. Impreuna cu ei, zeci de mii de lanterne umblatoare, ganganii cu stea in frunte, au sosit, imbratisandu-ne.
Mireasa cerului albastru a inceput sa danseze, imbratisata cu luminosul ei mire. Impreuna, in pasi de vals, au trecut Carul Mare si Carul Mic, facand un popas alaturi de stelele Vega si Alcor.
Luceafarul, trezit din visare, veni alaturi de ei, cantand ,,Oda Bucuriei", si radiind de multe ori mai frumos ca mirele cerului...